Osteomelita: aspectele de fiziopatologie și clasificare
April 22, 2020Maladia keinbock: simptomatologie, diagnostic, tratament
December 9, 2020Ziua internațională a medicului Ortoped-Traumatolog
In fiecare an, la 20 Mai întreaga comunitate medicală celebrează, Ziua Internațională a Medicului Ortoped – Traumatolog.
Traumatologia aparatului locomotor şi ortopedia au început să se dezvolte ca specialităţi de sine stătătoare pornindu-se de la activitatea chirurgilor generalişti şi a specialiştilor în chirurgie infantilă şi ortopedie. Primilor le revenea, prin forţa lucrurilor, sarcina de a rezolva mai ales leziunile traumatice ale aparatului locomotor, iar cei din urmă s-au preocupat cu precădere, prin însuşi specificul activităţii lor, de afecţiunile cronice ale aparatului locomotor. Specialitatea noastră s-a plămădit greu şi a necesitat contribuţii susţinute şi din partea tehnicienilor ortopedişti, care au avut un aport important şi ai chirurgilor aparatului locomotor.
Stimați COLEGI!
Cu acest prilej, transmitem aprecierea noastră tuturor colegilor din sistemul de sănătate implicat în acestă ramură medicală Ortopedie și Traumatologie și, în special, tuturor angajaților Spitalului Clinic de Traumatologie și Ortopedie, pentru efortul constant si sacrificiul pe care îl depun clipă de clipă pentru un scop unic și comun: salvarea de vieți omenești.
De Ziua Internațională a Medicului Ortoped-Traumatolog primiți cele mai sincere urări de bine și respectele noastre pentru tot ce faceți.
Aducem mulţumiri pentru întreaga activitate depusă cu profesionalism și abnegație, pentru implicarea continuă în prevenirea, diagnosticarea, tratarea şi oferirea de îngrijiri medicale de calitate, voi sunteți cei care la propriu puneți oamenii pe picioare.
Vă încurajăm să păstrați devotament profesiei, perseverență şi ardoare în acordarea serviciilor medicale de calitate, empatie şi căldură omenească!
Vă dorim tuturor multă sănătate alături de cei dragi și doar realizări mărețe, atât în plan personal, cât și în plan profesional.
Pentru întreaga voastră activitate trecută, prezentă și viitoare, Vă mulțumim!
La mulți ani!
Cu respect,
Directorul IMSP SCTO
Serghei ȘTEPA