Cu mult înainte ca spitalul să se trezească, Antonina Luca este deja lângă plită, printre aburi și mese calde pregătite pentru pacienți. De aproape patru decenii, de când a pășit pentru prima dată în bucătăria Spitalului Clinic de Traumatologie și Ortopedie, își face meseria cu aceeași pasiune și astăzi. A prins vremurile în care cea mai mare parte a muncii se făcea manual, iar sute de pacienți erau hrăniți zilnic prin efortul unei echipe mici. Chiar dacă bucătăria dispune astăzi de echipamente moderne, un lucru a rămas neschimbat, spune bucătăreasa: mâncarea pentru pacienți este pregătită zilnic, proaspătă și cu respectarea celor mai stricte condiții de igienă.

Antonina Luca își are rădăcinile în satul Sireți. Încă din copilărie a învățat să gătească, urmărindu-și mama, care era bucătăreasă.

„Mama mea era bucătăreasă la brigada de tractoare, cum era pe atunci. Eu, fiind unica fiică la părinți, am fost mereu pe lângă mama. Am prins lucrul în bucătărie, pe unde îmi spunea, pe unde vedeam. De atunci am îndrăgit să prepar bucate și am o plăcere deosebită și astăzi”, povestește Antonina Luca.

Ajunsă la vârsta tinereții, s-a căsătorit, iar după ce a adus pe lume trei copii, a decis să-și caute un loc de muncă. A început la Spitalul nr. 4 din Chișinău, unde a fost angajată ca bufetieră.

„Eram tânără, aveam 24 de ani. Am fost angajată ca bufetieră și am lucrat cam doi ani acolo. Dar gândul meu era tot la bucătărie. Eu voiam să fiu cea care nu doar servește pacienții, dar le și pregătește bucatele.”

Într-o zi de primăvară, a intrat cu îndrăzneală pe poarta Spitalului Clinic de Traumatologie și Ortopedie și a întrebat dacă este vreun loc de muncă disponibil. Răspunsul avea să-i schimbe parcursul vieții.

„Am intrat la doamna asistentă-șefă a spitalului și am întrebat dacă nu au nevoie de lucrători. Și ea îmi spune:  Da, am nevoie de lucrători la blocul alimentar. De bucurie, am întrebat de când pot să vin, iar ea mi-a spus:  Chiar și de mâine, doar trebuie mai întâi să treci comisia medicală. Și iată, de atunci sunt aici.”

În 1987, când a început să lucreze în bucătăria spitalului, se pregătea zilnic mâncare pentru sute de pacienți.

„Când am intrat la serviciu erau 520–550 de bolnavi. Tot lucrul era manual. Era doar o mașină de curățat cartofi, în rest totul se făcea cu mâna. 180–190 de kilograme de varză pe zi trebuiau tăiate manual. Se aducea carnea de vită în bucăți mari, chiar și câte jumătate de vită, și totul trebuia tăiat cu cuțitul. A fost o perioadă grea.”

Pentru munca și seriozitatea de care dădea dovadă, Antonina a fost trimisă la cursuri de bucătar, pe care le-a urmat timp de șase luni. A devenit astfel bucătarul pe care își dorise dintotdeauna să-l fie.

„Într-un schimb lucrau patru lucrători auxiliari și doi bucătari. Nu existau sarcini strict împărțite. La noi era unul pentru toți și toți pentru unul. Dacă era lucru de făcut, noi îl făceam împreună. Toți făceau tot ce era necesar pentru ca mesele să ajungă la timp la pacienți.”

În timp, bucătăria s-a schimbat. Au apărut utilaje pentru tăierea legumelor, echipamente moderne pentru prepararea alimentelor și tehnologii care au redus din munca fizică.

„Acum este mai ușor de lucrat datorită echipamentelor de care dispune blocul alimentar. Chiar dacă și numărul de pacienți este mai mic, noi suntem puțini lucrători. Într-un schimb suntem un bucătar, două persoane auxiliare și șefa blocului alimentar. Suntem în continuare foarte solicitate.”

S-a schimbat și meniul. Astăzi, pacienții primesc mai multe mese pe zi, iar bucătăria pregătește alimente adaptate diferitelor regimuri alimentare.

„Și pe timpul când am venit eu se hrănea foarte bine. Pregăteam atunci  și ardei umpluți. Acum avem și alte meniuri, dar sunt foarte consistente. Facem pe loc și chiftele, papanași, iar mâncarea este pregătită la aburi sau la cuptor.”

Pentru Antonina Luca, cel mai important este ca mâncarea să ajungă la pacient proaspătă și pregătită cu grijă. Iar uneori, aprecierea vine chiar de la cei pentru care gătește.

„Au venit pacienți și ne-au mulțumit. Ne-au spus:  Noi ne ducem acasă și le spunem femeilor noastre să gătească fix ca și voi. Gătiți foarte gustos!”

După aproape 40 de ani, experiența și-a spus cuvântul. Antonina spune că poate porționa mâncarea aproape fără să mai verifice cântarul. Mâna și ochiul îi spun cât trebuie să ajungă în fiecare farfurie.

Aceeași pasiune o poartă și acasă. Chiar dacă uneori este obosită după o zi de muncă, gătește cu drag și pentru familia sa.

„Mâncarea făcută cu dragoste are un gust aparte. Eu o gătesc cu suflet. Asta e al meu. Îmi place.”

Antonina Luca se vede în continuare în bucătăria Spitalului Clinic de Traumatologie și Ortopedie, alături de echipa sa.

„Până la 65, sigur voi fi aici. Mai departe, cum a vrea Dumnezeu.”

De Ziua Internațională a Bucătarului, transmite un mesaj tuturor celor care împart aceeași meserie:

„Noi suntem oamenii care lucrăm dincolo de ușile bucătăriei. Munca noastră poate că nu se vede, dar ajunge, zi de zi, la masa fiecărui pacient. Ne dorim să fim apreciați, să fim sănătoși și să putem continua să avem grijă de pacienți printr-o hrană proaspătă, gustoasă și de calitate. Pentru că și mâncarea pregătită cu grijă face parte din tratamentul pacientului.”

Autor: Zinaida Batîru

purtătoare de cuvânt, IMSP SCTO