
Farmacistele spitalului, parte esențială a echipei care are grijă de pacienți
August 5, 2026Coxartroza: când durerea de șold nu mai trebuie pusă pe seama vârstei. Când este necesară protezarea articulației, explică dr. Vitalie Iacubițchii

Durerea de șold, dificultatea la mers sau senzația că articulația și-a pierdut mobilitatea sunt simptome pe care multe persoane le pun pe seama înaintării în vârstă. În realitate, acestea pot fi semne ale coxartrozei – o afecțiune degenerativă care afectează progresiv articulația șoldului și care, în stadiile avansate, poate limita semnificativ activitățile de zi cu zi.

Coxartroza reprezintă afectarea degenerativă a articulației șoldului, caracterizată prin deteriorarea progresivă a cartilajului articular. Pe măsură ce acesta se subțiază și își pierde proprietățile, suprafețele articulare nu mai alunecă normal una peste alta, ceea ce duce la apariția durerii, rigidității și limitarea mișcărilor.
„Coxartroza este o afecțiune care evoluează progresiv și care, în timp, poate duce la deteriorarea importantă a articulației șoldului. Nu este vorba doar despre o simplă durere. Pe măsură ce boala avansează, pacientul își pierde mobilitatea și ajunge să întâmpine dificultăți chiar și în activitățile obișnuite”, explică dr. Vitalie Iacubițchii.

Printre factorii care pot favoriza apariția coxartrozei se numără vârsta, excesul ponderal, traumatismele articulare, suprasolicitarea, unele deformări sau afecțiuni ale șoldului existente din copilărie, precum și predispoziția individuală.
Unul dintre primele simptome este durerea în regiunea șoldului, care poate fi resimțită și în zona inghinală sau poate iradia spre coapsă. Inițial, aceasta poate apărea după efort sau după mers pe distanțe mai lungi.
„Un alt semn important este rigiditatea articulației, în special după o perioadă de repaus. Pacientul poate observa că îi este mai greu să urce scările, să se încalțe sau să efectueze anumite mișcări care anterior erau simple”, spune medicul ortoped-traumatolog.
Pe măsură ce afecțiunea evoluează, simptomele se pot accentua, iar mersul și activitățile cotidiene devin tot mai dificile. De aceea, durerea repetată la nivelul șoldului nu trebuie ignorată și pusă automat pe seama vârstei.
„Pacientul nu trebuie să aștepte ca durerea să devină permanentă și foarte intensă. Dacă apar dureri repetate la nivelul șoldului, limitarea mișcărilor sau dificultăți la mers, este recomandată adresarea la medicul ortoped-traumatolog”, subliniază dr. Iacubițchii.
Potrivit specialistului, diagnosticul începe cu consultația ortopedică, în cadrul căreia medicul evaluează simptomele, mobilitatea articulației și mersul pacientului.
„Investigația de bază este, de regulă, radiografia articulației șoldului, care poate evidenția modificările degenerative și gradul de afectare. În anumite situații, sunt recomandate și alte investigații suplimentare pentru clarificarea diagnosticului sau pentru planificarea tratamentului.”
În fazele inițiale, tratamentul poate fi conservator și este individualizat în funcție de starea pacientului. Acesta poate include modificarea activităților care suprasolicită articulația, controlul greutății, exerciții și kinetoterapie, precum și tratament medicamentos prescris de medic. Scopul este reducerea durerii și menținerea cât mai mult timp a funcției articulației.
„Atunci când boala este depistată într-un stadiu în care articulația poate fi gestionată prin metode conservatoare, este important ca pacientul să urmeze recomandările medicului și să nu aștepte agravarea simptomelor.”
În stadiile avansate, durerea poate deveni persistentă, inclusiv în repaus sau în timpul nopții. Mobilitatea șoldului se reduce, iar pacientul poate ajunge să întâmpine dificultăți importante la mers și în realizarea activităților cotidiene. Atunci când tratamentul conservator nu mai oferă rezultate suficiente, iar modificările articulare sunt importante, poate fi recomandată intervenția chirurgicală.
„Artroplastia de șold, cunoscută și sub denumirea de protezare a șoldului, presupune înlocuirea suprafețelor articulare deteriorate cu componente protetice. Scopul intervenției este de a reduce durerea și de a reda funcția articulației.”

Potrivit lui Vitalie Iacubițchii, tipul protezei și metoda de fixare sunt alese individual, în funcție de vârsta pacientului, starea osului, nivelul de activitate și particularitățile cazului. Intervenția durează, în medie, aproximativ 90 de minute, însă durata poate varia în funcție de complexitatea cazului.
„Protezele moderne sunt realizate din materiale biocompatibile și sunt concepute pentru o durată lungă de funcționare, aproximativ 15 ani, însă durabilitatea depinde de mai mulți factori, inclusiv tipul implantului, calitatea osului, greutatea corporală, nivelul de activitate și respectarea recomandărilor medicale.”

Unul dintre obiectivele recuperării moderne este mobilizarea precoce. În funcție de starea generală și de evoluția postoperatorie, pacientul poate fi mobilizat la scurt timp după intervenție, sub supravegherea personalului medical și cu ajutorul cadrului de mers sau al altui dispozitiv recomandat.
Ulterior, recuperarea continuă prin exerciții și kinetoterapie, iar revenirea la activitățile obișnuite se face progresiv.
„Pacientul trebuie să înțeleagă că operația reprezintă doar o etapă. Recuperarea și respectarea indicațiilor medicale sunt foarte importante pentru obținerea unui rezultat bun”, menționează Vitalie Iacubițchii.
În cazul unei evoluții favorabile, după protezarea șoldului pacientul poate obține reducerea semnificativă sau dispariția durerii, îmbunătățirea mobilității și a mersului, precum și revenirea la o serie de activități cotidiene care anterior erau dificile.
Nu toate cazurile de coxartroză pot fi prevenite, însă reducerea factorilor de risc și menținerea unei bune condiții fizice pot contribui la protejarea articulațiilor.
Menținerea unei greutăți corporale normale, activitatea fizică adaptată vârstei și stării de sănătate, evitarea suprasolicitării articulațiilor și tratarea la timp a traumatismelor sau deformărilor șoldului sunt câteva dintre măsurile importante.
Una dintre cele mai frecvente greșeli este acceptarea durerii ca pe o consecință inevitabilă a vârstei. Unii pacienți ajung la medic abia atunci când mersul este sever afectat sau când simptomele le perturbă somnul și activitățile zilnice.
„Vârsta nu trebuie să fie o explicație pentru orice durere de șold. Dacă durerea persistă, se repetă sau începe să limiteze mersul și activitățile zilnice, este important ca pacientul să se adreseze medicului. Cu cât problema este evaluată mai devreme, cu atât putem stabili mai corect ce opțiuni de tratament există”, transmite dr. Iacubițchii.

La IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie, în anul 2025, au fost efectuate 651 de protezări de șold.
Pentru persoanele asigurate, care au indicație medicală și sunt incluse pe lista de așteptare, intervențiile de protezare sunt finanțate în cadrul programului de asigurare obligatorie de asistență medicală.

