
VIDEO: Alături de pacienți zi de zi — asistentele medicale de la IMSP SCTO, dedicate profesiei și pacienților. Reportaj realizat de ONE TV
May 18, 2026Ziua Internațională a Traumatologului. Mesaj de felicitare din partea directorului IMSP SCTO, Serghei Ștepa

Stimați colegi,
Cu prilejul Zilei Internaționale a medicului traumatolog, marcată anual la data de 20 mai, adresez sincere felicitări și profundă recunoștință tuturor medicilor ortopezi-traumatologi, rezidenților, asistenților medicali și întregului personal care activează în domeniul ortopediei și traumatologiei din cadrul IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie.
Activitatea dumneavoastră reprezintă una dintre cele mai complexe și responsabile misiuni din sistemul medical. În mâinile unui medic traumatolog se află nu doar tratarea unei leziuni sau realizarea unei intervenții chirurgicale, ci și redarea mobilității, a speranței și a calității vieții pentru mii de pacienți.
Instituția noastră se mândrește cu medici de înaltă pregătire profesională, doctori în științe medicale și specialiști dedicați, care își perfecționează permanent cunoștințele în centre medicale de prestigiu din Europa și din lume. Experiența acumulată este valorificată zilnic prin implementarea tehnologiilor moderne și a metodelor inovatoare de diagnostic, tratament și recuperare, oferind pacienților șansa de a reveni la o viață activă și independentă.
Fiecare intervenție realizată cu succes, fiecare pacient care pășește din nou fără durere și fiecare viață readusă la normalitate reprezintă dovada muncii extraordinare pe care o depuneți zi de zi, deseori asumându-vă o responsabilitate enormă.

Vă mulțumesc pentru profesionalism, răbdare, empatie și dedicare. Prin munca dumneavoastră demonstrați că medicina înseamnă nu doar știință, ci și umanitate, curaj și speranță.
Cu ocazia acestei zile profesionale, vă doresc multă sănătate, putere, realizări profesionale, respectul și aprecierea pacienților, precum și noi succese în activitatea de salvare și recuperare a vieților omenești.
Să știți că sunteți cei mai buni, iar succesul instituției noastre se datorează fiecăruia dintre dumneavoastră. Împreună construim o echipă puternică, unită și respectată.

La mulți ani tuturor medicilor ortopezi-traumatologi!
Cu profundă apreciere și respect,
Serghei Ștepa
Director, IMSP SCTO

