
Mărturii ale pacienților: când intervenția promptă redă funcționalitatea mâinii
April 6, 2026
Protezarea articulațiilor la Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie: peste 2.000 de intervenții în 2025
April 9, 2026Ziua Mondială a Sănătății – Protejează-ți oasele pentru o viață activă

La data de 7 aprilie este marcată Ziua Mondială a Sănătății, un eveniment global care subliniază importanța sănătății pentru fiecare persoană și pentru întreaga societate. În acest an, sloganul oficial al campaniei este „Împreună pentru sănătate. Alături de știință”, evidențiind faptul că, împreună cu sprijinul cadrelor medicale, putem preveni durerea, complicațiile și cazurile grave.
Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie se alătură acestui demers internațional și atrage atenția asupra sănătății sistemului osteo‑articular, esențial pentru mobilitatea, independența și calitatea vieții pacienților. Afecțiunile oaselor, articulațiilor, ligamentelor și mușchilor pot avea consecințe serioase dacă nu sunt prevenite sau tratate la timp.
Medicul ortoped-traumatolog Serghei Ciobanu explică că bolile sistemului osteo-articular apar tot mai frecvent la vârste tinere și sunt influențate de factori care se acumulează încă din copilărie.
„În ultimii ani, observăm o întinerire a afecțiunilor articulare. În special la pacienții tineri întâlnim mai frecvent complicații precum necroza aseptică. Acest fenomen este influențat de mai mulți factori, precum stresul cotidian, alimentația nesănătoasă, fumatul și consumul de alcool.”
1. Alimentația nesănătoasă
- Deficitul de calciu și vitamina D face oasele fragile și mai predispuse la fracturi.
- Consumul excesiv de zahăr, sare și alimente procesate accelerează pierderea mineralelor din oase.
- Lipsa proteinelor de calitate afectează structura osoasă și capacitatea de vindecare după traumatisme.
2. Sedentarismul și timpul prelungit în fața ecranelor
- Oasele au nevoie de stimul mecanic pentru a se menține puternice; lipsa activității fizice duce la scăderea densității osoase.
- Slăbirea mușchilor care susțin articulațiile, precum și reducerea coordonării și echilibrului, cresc riscul de căderi și fracturi.
3. Fumatul și consumul de alcool
- Fumatul reduce aportul de oxigen și nutrienți către țesutul osos și scade producția de estrogen la femei, accelerând pierderea de masă osoasă.
- Fumatul și consumul excesiv de alcool încetinesc vindecarea fracturilor și cresc riscul complicațiilor post-operatorii și al inflamațiilor cronice.
Pentru a păstra oasele sănătoase și a preveni fracturile, specialiștii spitalului recomandă:
- Adoptarea unei diete echilibrate, bogată în calciu, vitamina D și proteine.
- Practicarea exercițiilor fizice regulate – mers pe jos, înot sau antrenamente cu greutăți.
- Renunțarea la fumat și evitarea consumului excesiv de alcool.
- Realizarea controalelor medicale periodice, mai ales după 40 de ani sau în cazul antecedentelor familiale de osteoporoză.
Conform statisticilor globale, peste 200 de milioane de persoane sunt afectate de osteoporoză, iar 1 din 3 femei și 1 din 5 bărbați peste 50 de ani vor suferi cel puțin o fractură legată de slăbirea oaselor de-a lungul vieții.
Ziua Mondială a Sănătății a fost sărbătorită pentru prima dată la 7 aprilie 1950, la doi ani după înființarea Organizației Mondiale a Sănătății în 1948, și de atunci este un reper anual în promovarea sănătății la nivel mondial.
Adoptarea unui stil de viață sănătos astăzi înseamnă o viață activă și mobilă mâine.

